Rescrierea capodoperelor literaturii universale din secole demult apuse fie pentru a le face mai inteligibile publicului contemporan, fie pentru a le supune unei noi probe estetice, fie de dragul textualismului sau pentru toate acestea la un loc este, orice s-ar spune, un act de curaj intelectual, căruia puţini îi fac faţă, ţinând seama de riscurile deloc mici ale gradului de reuşită a experimentului şi ale receptării acestuia.
Când un text prozastic de dimensiuni mari este supus unor transformări succesive, cu păstrarea liniilor de forţă, dar şi cu îmbrăcarea lui într-o haină nouă, succesul demersului nu zâmbeşte cu uşurinţă. Şi totuşi,
Don Quijote de la Mancha al lui Cervantes, dramatizat de Bulgakov ca
Don Quijote, piesă în patru acte şi nouă tablouri (tradusă în româneşte de Maşa Dinescu), devine
Visul lui Don Quijote, un scenariu inspirat de Bulgakov şi semnat de Dan Tudor pentru spectacolul cu acelaşi nume, cel mai nou de la Comedie şi nu lipsit de originalitate.
Tiberiu Păun, Marius Bodochi, Marius Drogeanu
În primul rând, Don Quijote rătăcitor prin lume, aşa cum îl arată Cervantes şi Bulgakov, se mută într-un spital psihiatric, iar călătoria lui e doar una interioară, ceea ce conferă profunzime personajului. Obstacolele pe care un cavaler ca el trebuie să le înfrunte devin măşti schimbate pe rând de personalul medical. Totul se întâmplă într-un decor alb, cu elemente de recuzită albe, populat de personaje îmbrăcate în alb, sugerând poate locul ideal de vindecare sau / şi de purificare a lui Alonso Quijano. Marius Bodochi jonglează cu măştile personajului său, printr-un joc argumentat, persuasiv, ce emană forţă şi rafinament.
Mihaela Teleoacă, Marius Bodochi
Sancho este şi el tot o mască, adică un tip (poate un actor) plătit să ajute procesele de terapie din ospiciu. Tiberiu Păun are toate datele pentru acest personaj amuzant în primitivismul său. Cuplul celor doi păstrează esenţa cervantescă, anulând în acelaşi timp imaginea cinematografică formată şi impunând o alta originală: Don Quijote, cu vestă neagră, împodobită cu nenumărat insigne şi decoraţii, şi Sancho călătoresc numai cu mintea, ajutată puţin de calul şi măgarul transformaţi în trotinete, ce merg în cerc în salonul din ospiciu. Nebunii şi înţelepţii au un har special şi puterea de pătrundere a tainelor inaccesibile celorlalţi, după cum spune Michel de Ghelderode. Să fie Don Quijote căzut în mintea copiilor sau să fi ales o scurtă retrăire a copilăriei, după cum sugerează unele elemente de recuzită? Marius Bodochi întreţine cu abilitate ambiguitatea, culminând cu pledoaria personajului său pentru vis.
Marius Bodochi
Jocul cu măştile, practicat şi de personalul medical se înscrie într-un trend ce evidenţiază plurivalenţa actorului şi accentuează ideea de teatralitate. Actriţa este pe rând Antonia, nepoata lui Don Quijote, Maritornes, slujnică la han şi Ducesa, întruchipând cu graţia caracteristică personajele din mintea pacientului său. Marius Drogeanu este Palomeque Stângaciul (hangiul) şi Sanson Carassco (bacalaureat), dar şi medicul care ajunge la momente de disperare în încercările de a-şi stabiliza pacientul, toate măştile fiind purtate de actor cu inteligenţă şi umor.
Montarea păstrează şi ceva din culoarea locală, mai ales prin momentele muzicale spaniole, mutând însă elemente veridice din Spania veacului al XVI-lea în lumea poveştii din secolul nostru. Prin spectacolul de la Comedie, asistăm la actualizarea mitului cavalerului rătăcitor într-o formă foarte modernă şi extrem de valabilă. (Foto: Fane).
