joi, 8 decembrie 2011

Festival la Ţăndărică, ziua 4

Ziua de duminică, 27 noiembrie, a avut în prima parte două reprezentaţii cu Cine va păzi clopoţeii?, spectacol al Teatrului de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia. Piesa este o adaptare după Viorica Hubert Rogoz, în regia Teodorei Popa şi în scenografia lui Marian Sandu. Coloana sonoră: Levente Szőcs. Distribuţia: Radu Hăprian Dan, Amalia Pop, Anca Hăprian Dan, Ramona Mincu Benchea, Elena Scorţeanu, Teodora Popa. De menţionat că această instituţie organizează Festivalul Internaţional „Poveşti”, ajuns la a VI-a ediţie, desfăşurată în acest an la început de octombrie.

După-amiază, Elena Gaspar Ion şi-a lansat cartea Lumea NON-E.

Seara, au fost programate două spectacole. Primul, Gulliver – Călătorie în Lilliput, al Teatrului Train din Israel, în regia şi scenografia lui Amit Dori, scenariu şi adapare Shmil Mayaan, muzica originală Gai Sherf, light design Keren Dembinski, video Jonathan Zur. Piesa, un one man show, susţinut de Jack Shvili, jucat în ebraică şi cu traducere în română, a fost una dintre cele mai puţin reuşite din festival. Au impresionat poate doar miniaturile care închipuiau lumea mică a lui Swift.

De la 19,30, a urmat spectacolul de animaţie pentru adulţi, Vasilache şi Mărioara, al Companiei private Hai-Hui din Bucureşti, în regia lui Daniel Stanciu şi scenografia, foarte fidelă tradiţiei, a Cristinei Pepino. Sculptură păpuşi: Adrian Ştefănescu. Muzica: Vasile Mihăilă. Distribuţia: Anca Oprişan, Georgeta Dărgan, Daniel Stanciu. Spectacolul, realizat cu mult umor, a încercat să aducă în actualitate primul cuplu de păpuşi ce au jucat pe tărâm românesc. După spectacol, a urmat un film documentar despre cele două păpuşi de altădată.

duminică, 4 decembrie 2011

Festival la Ţăndărică, ziua 3

Ziua de sâmbătă, 26 noiembrie, a avut în prima parte două reprezentaţii cu Dumbrava minunată, spectacol al Teatrului „Luceafărul” din Iaşi. Dramatizarea aparţine Oltiţei Cântec, regia lui Ion Ciubotaru, scenografia lui Mihai Pastramagiu, muzica lui Gigi Şfaiţer. Distribuţia: Beatrice Engel, Raluca Pintilie, Gigi Şfaiţer, Mariana Teleman, Iulia Deloiu, Dumitru Georgescu. Versiunea scenică a fost fidelă scrierii sadoveniene. De menţionat că această instituţie organizează Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret, ajuns la a IV-a ediţie, desfăşurată în acest an în prima parte a lui octombrie.

După-amiază, Oltiţa Cântec şi-a ansat cartea Silviu Purcărete sau privirea care înfăţişează.

Seara, au fost programate două spectacole. Primul, Bruno Schultz – Istoria imaginaţiei păcătoase, inspirat după opera avangardistului Bruno Schultz, al Teatrului Pinokio din Lodz, Polonia, în regia lui Konrad Dworakowski, scenografia Andrei Dworakowski, muzica Piotr Klimek. Distribuţia: Ewa Wróblewska, Zaneta Małkowska, Urszula Binkowska, Piotr Szejn, Mariusz Olbiński. Este un spectacol de animaţie pentru adulţi, foarte reuşit, jucat în poloneză cu traducere în engleză.

De la 19,30, a urmat în sala Animart, spectacolul de animaţie tot pentru adulţi, nonverbal, Play Shakespeare al Teatrului Ţăndărică. Piesa este o adaptare liberă după Romeo şi Julieta şi Hamlet, realizată cu mult umor de Cristian şi Cristina Pepino. Distribuţia: Mihai Dumitrecu, Cristian Mitescu, Marin Fagu, Geo Dinescu, RoxanaVişan.

vineri, 2 decembrie 2011

Festival la Ţăndărică, ziua 2

Vineri, 25 noiembrie, Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie a început cu spectacolul Teatrului de Păpuşi Gulliver din Galaţi, Povestea de Crăciun, adaptare după Jőel Guerriau, regia şi scenariul Bogdan Drăgulescu, scenografia Daniela Drăgulescu, muzica Liviu Prossi. Spectacolul prezintă povestea naşterii lui Hristos (cei trei magi, steaua, bradul de Crăciun, împodobit la începuturi cu mere). Spectacolul are coerenţă şi impact vizual, iar jocul actoricesc este persuasiv. Un spectacol frumos lucrat, ce se adresează nu doar copiilor peste 5 ani, ci spectatorilor de orice vârstă care cred în miracolul Crăciunului. Distribuţia: Stelian Stancu, Marian Sterian, Gina Geru, Adina Niţă, Mara David, Cătălin Marin, Mihai Caragaţă.

Teatrul Gulliver este şi organizatorul Festivalului Internaţional de Animaţie, ajuns la ediţia a XIX-a (30 octombrie – 4 noiembrie 2011).

După proiecţiile video de la ora 16, a urmat, la 17,30, vernisajul unei expoziţii de scenografie de animaţie Daniela Drăgulescu, în foaierul Teatrului Ţăndărică. Exponatele, foarte reuşite prin expresivitate, vor putea fi văzute pe toată perioada festivalului.

De la ora 18, s-a jucat spectacolul Teatrului Atelier din Sofia, Lacul lebedelor, adaptare după o poveste germană şi după baletul lui P. I. Ceaikovski, regia Vladislava Djambazova, scenografie şi păpuşi Dimitar Dimitrov, muzica Ceaikovski şi Vladimir Djambazov. Spectacolul, jucat în bulgară, cu un rezumat în română, vorbeşte despre iubire şi despre miracolele pe care le poate produce, despre eterna luptă dintre bine şi rău. Distribuţia: Polina Hristova, Julia Kolarova, Todor Nistorov, Dimitar Stefanov.

joi, 1 decembrie 2011

Festival la Ţăndărică, ziua 1

Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie „Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie”, ajuns la ediţia a 7-a, se desfăşoară în Bucureşti, la Teatrul Ţăndărică, sub egida Ţăndărică 66 (în acest spirit este făcut şi catalogul, ediţia pe hârtie), în perioada 24 noiembrie – 4 decembrie 2011.

Festivalul are un program dens, cu peste 20 de spectacole din ţară şi din străinătate, cu conferinţe, lansări de carte, workshopuri, proiecţii video, o expoziţie de scenografie şi un fel de bursă de spectacole.

Selecţia spectacolelor este foarte promiţătoare. Au fost alese 6 spectacole ale teatrului gazdă (unele cu câte două reprezentaţii), un spectacol al unei companii private, altul al UNATC, 8 spectacole ale teatrelor de profil din ţară (Arad, Galaţi, Iaşi, Alba Iulia, Târgu Mureş, Botoşani, Cluj, Craiova) şi 6 din străinătate (Bulgaria, Polonia, Israel, Italia, Spania, Ungaria).

Prima zi de festival a început la ora 10 cu spectacolul Tovarăşul de drum după Hans Christian Andersen, al Teatrului de Marionete din Arad, în regia şi traducerea lui Radu Dinulescu, scenografia şi muzica lui Armand Richelet Kleinberg. Distribuţia: Carmen Mărginean, Adina Doba, Cristian Bordaş. Spectacolul, realizat cu marionete cu fire scurte, s-a adresat copiilor peste 5 ani. Trebuie spus că acest teatru organizează Festivalul Internaţional Euromarionete, ajuns la ediţia a 12-a (anul acesta, desfăşurat la început de octombrie).

Au urmat, de la ora 16, un atelier susţinut de Carmen Mărginean, De vorbă cu… , şi de la 17, 30 o lansare de carte, Vasile Groza – 101 poeme.

De la ora 18, spectacolul Candid după Voltaire, pentru adulţi, realizat de Cristian Pepino (scenariu, regie, păpuşi şi animaţie digitală), cu costume create de Cristina Pepino şi muzica lui Dan Bălan, a impresionat prin ritm şi culoare.

contact

criticdeteatru la gmail punct com

caută