În urma numeroaselor dovezi teatrale prezentate în toată lumea, numele lui Yuriy Kordonskiy pe afişul unui spectacol înseamnă în mod cert o garanţie de seriozitate. Pe tărâm românesc (de preferinţă, Teatrul „Bulandra”), regizorul a montat piese de Cehov (Unchiul Vanea), Gogol (Căsătoria) sau Alexandr Galin (Sorry), dar şi dramatizări proprii după autori ruşi de calibru: Dostoievski (Crimă şi pedeapsă), Bulgakov (Inimă de câine, la TNB).
Montările lui au o prospeţime a căutării, o profunzime a limbajului scenic şi o exactitate secvenţială (împrumutată poate din formaţia matematică), care-i conferă originalitate, amintind în acelaşi timp de maestrul său, Lev Dodin. Piesele au lungime şi densitate, sunt lucrate cu actori de primă mână, care pot susţine un spectacol foarte complex, de 3-4 ore, adesea urmărind mai multe paliere (în special, dramatizările după proze), la un nivel ridicat de pretenţii. Sunt piese ce redau spiritul rusesc într-o manieră inedită, captivantă prin inteligenţa abordării şi prin demersul psihologic propus. Consecinţa vizibilă este că spectacolele sale ajung la 10 sau mai mulţi ani de reprezentaţii cu casa închisă. Rafinamentul regizoral se simte în lucrătura fiecărei montări (fără a se înţelege că are o reţetă, că devine repetitiv / recognoscibil), şlefuită până atinge excelenţa.
Yuriy Kordonskiy
Pentru cea mai recentă premieră de la „Bulandra”, Yuriy Kordonskiy a ales să dramatizeze un roman psihologic autobiografic contemporan, Îngropaţi-mă pe după plintă de Pavel Sanaev. Modelele reale ale personajelor importante sunt Vsevold Sanaev (bunicul), Elena Sanaeva (mama) şi Rolan Bykov (tatăl vitreg). Romanul a cunoscut şi o ecranizare în 2008 în Rusia, în regia lui Serghei Snezhkin.
Scenariul de teatru, în traducerea expresivă a Maşei Dinescu, atinge mai multe aspecte de viaţă, unele exterioare familiei (este conturată discret o frescă socială: locuitul la bloc, frica de arestare, KGB-ul). În centrul atenţiei, se află o bunică nebună, cu antecedente spitaliceşti, care tiranizează pe oricine întâlneşte. Rea fără nicio limită, teatrală şi cu un intelect modest, ea înţelege să-şi exercite dominaţia asupra tuturor, cu un arsenal de mijloace, folosite întotdeauna în exces. Mariana Mihuţ oferă o nouă probă de artă actoricească, glisând cu abilitate între numeroase registre, adesea contradictorii, realizând o bunică naturalistă credibilă, care-şi apropie atenţia spectatorului în stilul ei.
Mariana Mihuţ, Andreea Bibiri
Practic, o femeie transmutată prin căsătorie de la Kiev la Moscova (pe care ajunge s-o urască, pentru că i-a adus numai lacrimi şi suferinţă), începe să manifeste un sindrom de dezrădăcinare. Soţul ei, un actor mai mult plecat în turnee (Claudiu Stănescu, foarte în rol), nu-i este de niciun ajutor în această însingurare progresivă. Răul se cuibăreşte încet-încet în mintea ei şi gândurile negative ajung să fie tot mai multe, tot mai frecvente, tot mai profunde, totul accentuându-se mai ales după moartea primului copil.
Victima cea mai lipsită de apărare este nepotul Saşa, interpretat magistral de Marian Râlea care are de transgresat tot timpul limitele temporale: este ba copilul de 4-9 ani (perioada petrecută la bunicii septuagenari, violenţi verbal şi fizic), ba adultul care-şi rememorează amintiri din cei 5 ani de copilărie. Impropriu spus, pentru că el nu a avut, de fapt, niciun fel de copilărie în casa bunicilor; a fost învăţat doar că: „Mama m-a atârnat de gâtul bunică-mii ca pe-un cruceoi de-o tonă”. Pentru că şi-a pierdut primul născut, bunica îşi îngrijeşte nepotul, smuls de lângă mama lui, cu un zel ce frizează patologicul. Apelând la medicina alopată şi homeopată simultan, copilul bolnăvicios ori, mai curând, îmbolnăvit de mediul nesănătos în care creşte, este îndopat cu cantităţi de medicamente şi amprentat cu tot felul de spaime, încât ajunge să-şi dorească să fie îngropat „pe după plintă”, pentru că acolo nu poate ajunge niciuna din fantasmele care-i bântuiau creierul pentru a-i face rău.
Marian Râlea
Vizitele mamei, considerată actriţă ratată şi, în plus, curvă (Andreea Bibiri, persuasivă, cu un joc bine argumentat), rare şi sub supravegherea atentă a bunicii, mai alină puţin sufletul copilului, dar se sfârşesc întotdeauna cu scandal, mama fiind acuzată invariabil că şi-a schimbat copilul pe un pitic vampir, pe un Goya (iubitul mamei, interpretat de Marius Florea Vizante). În alte roluri: Valentin Popescu, Profira Serafim, Taisia Orjehovschi, Sorin Fluture, Vladimir Purdel, Andrei Huţuleac.
Claudiu Stănescu
Scenografia Ninei Brumuşilă, cu copaci orizontali suspendaţi desfrunziţi la început, viscoliţi apoi cu un impresionant efect vizual reprezintă o puternică sugestie pentru o lume prăbuşită psihic. Decorul interior, al căminului bunicilor, al vecinului sau al casei mamei, se construieşte, se mobilează şi se schimbă în timp real, odată cu replicile, creând dincolo de dinamism şi un efect de nesiguranţă pentru personajele care nu se simt nicăieri acasă. Light design-ul lui John Carr şi muzica lui George Marcu întregesc armonios un spectacol extraordinar, de un realism brut, cu intruziuni de atmosferă naturalistă, pigmentată cu momente rare şi scurte momente romantice. Fotografiile au fost realizate de Cosmin Ardeleanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu