miercuri, 26 ianuarie 2011

Începe a doua ediţie a Festivalului de Flamenco

Ambasada Spaniei în România şi Institutul “Cervantes” din Bucureşti vă invită la Festivalul Flamenco Clasic şi Noile Genuri, ediţia a II-a – un eveniment dedicat tradiţiei şi actualităţii artei flamenco – ce va avea loc în perioada 4 februarie – 8 martie 2011, în mai multe spaţii culturale ale Capitalei.

După o primă ediţie, primită cu entuziasm de publicul bucureştean, Festivalul de Flamenco revine în Capitală sub noi auspicii; flamenco a fost declarat, alături de Cant de la Sibila din Mallorca şi Castellets catalane, parte a Patrimoniului Imaterial al Umanităţii.

Urmează o lună de muzică, dans şi film flamenco, pentru toate vârstele şi iubitorii tuturor genurilor. ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti, Ateneul Român, Sala Radio şi Cinema „Elvira Popescu“ vor fi gazdele acestui festival.

„Flamenco-ul este complex şi amplu, are multe rădăcini, e o explozie de culturi diverse, pornind de la acei gitanos plecaţi din India şi ajunşi în Spania. E un limbaj extrem de bogat şi oferă foarte mult, atât din punctul de vedere al artistului şi muzicianului, cât şi din cel al bucuriei muzicale oferite publicului.“ (Ara MALIKIAN).

Această ediţie aduce două tablao de flamenco; unul dintre ele, propune figuri clasice şi tinere talente: cantaor-ul Jesús Chozas, chitaristul Rafael Andújar, bailaor-ul Juan Manuel Carrillo şi bailaora Ana Alonso, care vor prezenta colajul Flamenco en estado puro.
Cel de-al doilea spectacol, intitulat Cursul de flamenco, este susţinut de grupul Soniquete, format din adolescenţi din Jerez de origine gitano. Înainte de a deveni o trupă, ei au creat o asociaţie cu scopuri educative, de promovare a flamenco-ului în cadrul propriei comunităţi.

Trei dintre cei mai buni muzicieni spanioli vor veni de asemenea la Bucureşti: chitaristul José María Gallardo del Rey, pianista Rosa Torres Pardo şi Ara Malikian (armean naturalizat spaniol) acesta din urmă, acompaniat de José Luis Montón, un geniu al chitarei flamenco. În sfârşit, programul festivalului cuprinde o serie de filme, de ficţiune şi documentare, care transpun pe marele ecran arta flamenco-ului.

vineri, 21 ianuarie 2011

"Îngropaţi-mă pe după plintă" sau despre deraiere, la Teatrul „Bulandra”

În urma numeroaselor dovezi teatrale prezentate în toată lumea, numele lui Yuriy Kordonskiy pe afişul unui spectacol înseamnă în mod cert o garanţie de seriozitate. Pe tărâm românesc (de preferinţă, Teatrul „Bulandra”), regizorul a montat piese de Cehov (Unchiul Vanea), Gogol (Căsătoria) sau Alexandr Galin (Sorry), dar şi dramatizări proprii după autori ruşi de calibru: Dostoievski (Crimă şi pedeapsă), Bulgakov (Inimă de câine, la TNB).

Montările lui au o prospeţime a căutării, o profunzime a limbajului scenic şi o exactitate secvenţială (împrumutată poate din formaţia matematică), care-i conferă originalitate, amintind în acelaşi timp de maestrul său, Lev Dodin. Piesele au lungime şi densitate, sunt lucrate cu actori de primă mână, care pot susţine un spectacol foarte complex, de 3-4 ore, adesea urmărind mai multe paliere (în special, dramatizările după proze), la un nivel ridicat de pretenţii. Sunt piese ce redau spiritul rusesc într-o manieră inedită, captivantă prin inteligenţa abordării şi prin demersul psihologic propus. Consecinţa vizibilă este că spectacolele sale ajung la 10 sau mai mulţi ani de reprezentaţii cu casa închisă. Rafinamentul regizoral se simte în lucrătura fiecărei montări (fără a se înţelege că are o reţetă, că devine repetitiv / recognoscibil), şlefuită până atinge excelenţa.


Yuriy Kordonskiy

Pentru cea mai recentă premieră de la „Bulandra”, Yuriy Kordonskiy a ales să dramatizeze un roman psihologic autobiografic contemporan, Îngropaţi-mă pe după plintă de Pavel Sanaev. Modelele reale ale personajelor importante sunt Vsevold Sanaev (bunicul), Elena Sanaeva (mama) şi Rolan Bykov (tatăl vitreg). Romanul a cunoscut şi o ecranizare în 2008 în Rusia, în regia lui Serghei Snezhkin.

Scenariul de teatru, în traducerea expresivă a Maşei Dinescu, atinge mai multe aspecte de viaţă, unele exterioare familiei (este conturată discret o frescă socială: locuitul la bloc, frica de arestare, KGB-ul). În centrul atenţiei, se află o bunică nebună, cu antecedente spitaliceşti, care tiranizează pe oricine întâlneşte. Rea fără nicio limită, teatrală şi cu un intelect modest, ea înţelege să-şi exercite dominaţia asupra tuturor, cu un arsenal de mijloace, folosite întotdeauna în exces. Mariana Mihuţ oferă o nouă probă de artă actoricească, glisând cu abilitate între numeroase registre, adesea contradictorii, realizând o bunică naturalistă credibilă, care-şi apropie atenţia spectatorului în stilul ei.


Mariana Mihuţ, Andreea Bibiri

Practic, o femeie transmutată prin căsătorie de la Kiev la Moscova (pe care ajunge s-o urască, pentru că i-a adus numai lacrimi şi suferinţă), începe să manifeste un sindrom de dezrădăcinare. Soţul ei, un actor mai mult plecat în turnee (Claudiu Stănescu, foarte în rol), nu-i este de niciun ajutor în această însingurare progresivă. Răul se cuibăreşte încet-încet în mintea ei şi gândurile negative ajung să fie tot mai multe, tot mai frecvente, tot mai profunde, totul accentuându-se mai ales după moartea primului copil.

Victima cea mai lipsită de apărare este nepotul Saşa, interpretat magistral de Marian Râlea care are de transgresat tot timpul limitele temporale: este ba copilul de 4-9 ani (perioada petrecută la bunicii septuagenari, violenţi verbal şi fizic), ba adultul care-şi rememorează amintiri din cei 5 ani de copilărie. Impropriu spus, pentru că el nu a avut, de fapt, niciun fel de copilărie în casa bunicilor; a fost învăţat doar că: „Mama m-a atârnat de gâtul bunică-mii ca pe-un cruceoi de-o tonă”. Pentru că şi-a pierdut primul născut, bunica îşi îngrijeşte nepotul, smuls de lângă mama lui, cu un zel ce frizează patologicul. Apelând la medicina alopată şi homeopată simultan, copilul bolnăvicios ori, mai curând, îmbolnăvit de mediul nesănătos în care creşte, este îndopat cu cantităţi de medicamente şi amprentat cu tot felul de spaime, încât ajunge să-şi dorească să fie îngropat „pe după plintă”, pentru că acolo nu poate ajunge niciuna din fantasmele care-i bântuiau creierul pentru a-i face rău.


Marian Râlea

Vizitele mamei, considerată actriţă ratată şi, în plus, curvă (Andreea Bibiri, persuasivă, cu un joc bine argumentat), rare şi sub supravegherea atentă a bunicii, mai alină puţin sufletul copilului, dar se sfârşesc întotdeauna cu scandal, mama fiind acuzată invariabil că şi-a schimbat copilul pe un pitic vampir, pe un Goya (iubitul mamei, interpretat de Marius Florea Vizante). În alte roluri: Valentin Popescu, Profira Serafim, Taisia Orjehovschi, Sorin Fluture, Vladimir Purdel, Andrei Huţuleac.


Claudiu Stănescu

Scenografia Ninei Brumuşilă, cu copaci orizontali suspendaţi desfrunziţi la început, viscoliţi apoi cu un impresionant efect vizual reprezintă o puternică sugestie pentru o lume prăbuşită psihic. Decorul interior, al căminului bunicilor, al vecinului sau al casei mamei, se construieşte, se mobilează şi se schimbă în timp real, odată cu replicile, creând dincolo de dinamism şi un efect de nesiguranţă pentru personajele care nu se simt nicăieri acasă. Light design-ul lui John Carr şi muzica lui George Marcu întregesc armonios un spectacol extraordinar, de un realism brut, cu intruziuni de atmosferă naturalistă, pigmentată cu momente rare şi scurte momente romantice. Fotografiile au fost realizate de Cosmin Ardeleanu.

Premiera "Viaţa e vis" la Odeon

Teatrul Odeon are plăcerea să anunţe premiera Viaţa e vis după Calderon de la Barca. Regia şi scenografia: Dragoş Galgoţiu. Costumele: Doina Levintza. Video: Sabina Spatariu. Cu: Marius Stănescu, Nicoleta Lefter, Gabriel Pintilei, Istvan Teglas, Dan Bădărău, Mihai Smarandache, Marian Ghenea, Paula Niculiţă, Ioana Marchidan, Mugur Arvunescu, Ionuţ Kivu, Laurenţiu Lazăr, Mircea N. Creţu.

Scrisă în 1635, Viaţa e vis, cea mai cunoscută piesă a lui Calderon de la Barca, este o alegorie filosofică despre condiţia umană, despre misterul vieţii şi despre iluziile lumii reale.

Viaţa e vis imaginează povestea lui Segismundo, încarcerat de la naştere de propriul lui tată, Regele Basilio, rege fictiv al Poloniei. Trama piesei de teatru are două surse, Viaţa lui Budha şi istoria reală a lui Don Carlos, prinţul diform din naştere, închis şi ucis de propriul lui tată, regele Filip al II-lea al Spaniei. Segismundo este o paradigmă a fiinţei umane închise în jocul iluzoriu al existenţei.

Portretul lui Dorian Gray, Hamletmachine, Epopeea lui Ghilgameş, Viaţa e vis, texte cu o lumină lunară, melancolice, reflexive, piese de teatru dar şi texte care n-au fost scrise pentru scenă, montate la Odeon în ultimii ani, fac parte dintre marile vise ale omenirii, pentru ele spectacolul de teatru este în primul rând o lentilă. Reprezentarea unui asemenea text e regândire, forma teatrală e un gest maieutic, amintind de potecile dintr-o grădină orientală, desenând un timp emoţional al gândirii.” (Dragoş Galgoţiu)

Primele spectacole: 23, 26, 27 si 30 ianuarie, ora 19.00.

Conferinţă Andrei Şerban la TNB

Duminică 30 ianuarie 2011, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional”, Andrei Şerban prezintă conferinţa cu tema Despre Cehov sau Cine mai vrea să meargă la Moscova?


"Prin personajele sale, Cehov ne arată că noi oamenii suntem atât de obsedaţi de ceea ce am dori să fim în mod ideal, atât de preocupaţi de viitor, un viitor iluzoriu, încât ignorăm ce suntem şi unde suntem în momentul prezent. Ori proiectăm totul în trecut, absorbiţi de o imagine idealizată, îndulcită, sentimentală a ceea ce am fost odată – un alt fel de a scăpa de prezent, de teama de a ne vedea pe noi înşine aşa cum suntem. „La Moscova, la Moscova...”, repetă obsesiv cele trei surori, acolo viaţa ar fi perfectă..." (Andrei Şerban)

Despre Andrei Şerban:

În plină carieră internaţională în teatru şi operă în cele mai importante centre culturale din America şi Europa, Andrei Şerban a acceptat să revină în ţară, chemat de Ion Caramitru şi Andrei Pleşu imediat după decembrie '89, şi a preluat direcţia Teatrului Naţional, în speranţa de a schimba mentalitatea învechită şi osificată a acestei instituţii, de a o readuce la viaţă.

Trilogia greacă a fost doza de oxigen necesară care a repus pe picioare un mecanism agonizant. Au urmat 4 alte spectacole - încercări de a crea un climat flexibil, deschis spre nou şi necunoscut, dar după trei ani a fost obligat să renunţe, din cauze care nu mai merită comentate.
Şerban este tenured professor şi directorul artistic al Hammerstein Center for Theater Studies la Columbia University din New York.

A primit numeroase premii şi distincţii: „Tony Award”, „Drama Desk” şi „Obie Awards”, „George Abbott Award” pentru cariera sa în teatrul american, „Eliott Norton şi Robert Brustein Awards” pentru spectacolele din Boston, „Steaua României”, multiple premii Uniter, „Doctor Honoris Causa” al Universităţii Babes-Bolyai din Cluj şi, pentru anul în curs, cinci nominalizări la prestigiosul „Golden Mask”, la Moscova, printre altele.

Cartea sa, O biografie, publicată la Polirom în 2006 a fost reeditată. Două volume fotografice, publicate la ICR, îi urmăresc cariera în imagini din spectacolele de teatru şi operă.

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Noi premiere pentru 2011, la TNB

După un an bogat în premiere de succes şi proiecte noi, încheiat triumfal cu un Concert de Gală, dedicat sopranei Angela Gheorghiu cu ocazia decernării Ordinului „Steaua României" în grad de Comandor, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” pregăteşte pentru începutul anului 2011 alte câteva surprize, noi titluri repertoriale şi noi proiecte în cadrul programelor care s-au bucurat de interesul publicului de-a lungul ultimelor stagiuni.


La 47 de ani de la debutul lor la Teatrul Naţional, în piesa Eminescu de Mircea Ştefănescu, Ion Caramitru şi Valeria Seciu se reîntâlnesc în rolurile principale, de data asta ale unei piese shakespeariene. Macbeth de William Shakespeare, într-o abordare inedită, va fi una dintre premierele noului an. Spectacolul se realizează sub auspiciile Centrului de Creaţie şi Cercetare Teatrală „Ion Sava” al Teatrului Naţional şi este gândit de prestigiosul regizor Radu Penciulescu ca un proiect colectiv, în care un grup restrâns de actori vor acoperi multitudinea de roluri ale piesei. Alături de Ion Caramitru (Macbeth) şi Valeria Seciu (Lady Macbeth), participă la realizarea acestui experiment teatral actorii: Matei Alexandru, Mircea Rusu, Dorin Andone, Alexandru Bindea, Ovidiu Cuncea, Mihai Calotă, Ana Ciontea, Amalia Ciolan, Victoria Dicu, Eduard Adam.


Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” continuă investigarea unor zone noi ale dramaturgiei contemporane precum şi oferta lansată tinerilor regizori. După recenta premieră Avalanşa, cu textul dramaturgului turc Tuncer Cucenoglu, în viziunea lui Radu Afrim, în curând va intra în repetiţii, în regia tânărului Alexandru Mâzgăreanu, o piesă aparţinând dramaturgului ceh Petr Zelenka (cu titlul provizoriu Purificare). Scenarist şi regizor, Zelenka aparţine generaţiei de mijloc, marcată de amintiri încă vii despre viaţa sub comunism. Ca autor dramatic, aşa cum dovedeşte şi precedenta montare a unui text al său în România, Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele (Piatra Neamţ, 2008), autorul dezvoltă într-o cheie personală teme de actualitate ca singurătate, teamă, fixaţie, altruism, dragoste şi obişnuinţă etc,. într-o permanentă aşteptare, a … purificării. În distribuţie a fost invitat Adrian Titieni, alături de alţi cunoscuţi actori ai Naţionalului bucureştean: Cecilia Bârbora, Afrodita Androne, Dan Tudor, Brânduşa Mircea, Armand Calotă, Lamia Beligan, Mihai Călin, Ilinca Goia, Florentina Ţilea, Tomi Cristin, Natalia Călin, Marcelo Cobzariu.


În cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional, prima întâlnire din 2011 va avea loc duminică 16 ianuarie, ora 11.00, la Sala Atelier, cu analistul politic Emil Hurezeanu care ne va vorbi despre Liniile de fractură ale României.

contact

criticdeteatru la gmail punct com

caută