Imaginea unei vişine strivite, descrisă de Cehov în jurnalul său, este preluată de Felix Alexa şi de scenografa Diana Ruxandra Ion pentru un spectacol aşezat de la început sub pecetea modernităţii, care vorbeşte despre suflete strivite de frustrări, neputinţe, suferinţe mai vechi sau mai recente şi despre tăceri ce nu au puterea de a se converti în cuvinte. Lopahin nu o cere în căsătorie pe Varia, deşi există momente prielnice nenumărate, Liubov Andreevna nu insistă, deşi acest lucru i-ar fi salvat livada, poate, Gaev nu duce la capăt nimic din ce-şi propune, Trofimov este un idealist fără un ban în buzunar, dar care nu poate da glas sentimentelor, Firs nu face nimic pentru a nu rămâne uitat la moşie. Sunt acţiuni frânte pe drum, de ale căror capete atârnă semnificaţii grele, înecate în tăcere.
foto: Mihaela Marin
Regizorul scurtează puţin textul, respectă vârstele personajelor, alege o distribuţie foarte bună (alături de nume impuse, sunt pe scenă şi doi studenţi), lasă libertate actorilor, accentuează dihotomia fizic / metafizic, sincronizează ritmul cu aşteptările spectatorului de azi şi obţine un spectacol clar, profund şi atractiv.
Liubov Andreevna Ranevskaia (Maia Morgenstern, autentică şi distinsă), o femeie sensibilă şi senzuală, ajunge pradă unei nedeterminări metafizice ce-i inhibă orice decizie legată de livadă. Regresiunea ei spre trecut (copilărie sau zilele de tânără mamă) şi toate celelalte acţiuni sunt întreţinute mai ales de fratele ei, Leonid Andreevici Gaev (Şerban Ionescu), un bărbat indecis ce apelează la soluţii ineficiente de salvare a livezii. Varia (Irina Movilă, originală) pare cea mai realistă din familie, dar voinţa şi chiar dorinţa ei de a se căsători cu îmbogăţitul Ermolai Alexeevici Lopahin (Marius Manole) se izbesc de lipsa de curaj a acestuia, care-i oferă nuci în locul cererii în căsătorie. Ania (Ioana Anastasia Anton, foarte persuasivă), în contrast cu sora ei, este şi ea o idealistă, ce se îndrăgosteşte de studentul sărac, Trofimov (Conrad Mihai Mericoffer, student şi în realitate, aflat la primul rol pe scena TNB, interpretat foarte corect). Duniaşa (Ileana Olteanu, fermecătoare) este slujnica de epocă, îndrăgostită de tânărul lacheu, Iaşa (Răzvan Oprea, cu un rol reuşit), care o abandonează, lăsându-i-o lui Epihodov (Mihai Calotă, expresiv). Prin peisaj, se învârte şi moşierul Pişcik (Marius Rizea, de tot hazul). Guvernanta Charlotta (Ana Ciontea, convingătoare), o fiinţă aparent indiferentă, şi bătrânul servitor Firs (Mircea Albulescu, excelent), loial până la final, sunt roluri semnificative şi cumva antagonice: prima poate pleca oriunde, fără s-o lege nimic de livadă, al doilea rămâne ataşat de livadă, până la prăbuşirea odată cu aceasta.
foto: Mihaela Marin
Soluţia unui decor cu 144 de borcane de compot de vişine (câteva, reale, pe care personajele le mănâncă sau le strivesc sângeriu), expuse în lumină albă (lighting design Felix Alexa), coborâte în final de pe rafturi, are o deosebită forţă de sugestie: o livadă conservată de o lume conservatoare e sortită pieirii. Prestigiul cultural (livada era trecută şi în Dicţionarul Enciclopedic) şi cel material de altădată nu mai înseamnă nimic pentru tânărul Lopahin. Chiar dacă citeşte Shakespeare fără să înţeleagă ceva (un ţăran care cunoştea literele era în epoca lui Cehov o raritate; astăzi, momentul scenic capătă o altă semnificaţie: deşi toată lumea cunoaşte literele, puţini oameni mai practică lectura), după cum mărturiseşte, mintea lui e setată după legile parvenitismului, care în cazul livezii trebuie să aplice un program de afaceri. O cumpără foarte scump la licitaţie, ca pe un trofeu (râvnit, într-un fel, de generaţiile din care provine), pe care însă imediat pune securea, pentru a putea construi pe locul eliberat case de vacanţă. Foarte mândru de vesta albă şi cizmele negre (în text, erau pantofi galbeni), deci de noul său statut de proprietar pe un loc pe care neam de neamul lui a trudit în robie, Lopahin e sufletist şi ambiţios în proiectul cel mai recent: livada ce se va transforma într-o suprafaţă construită. Iar Marius Manole face un excelent rol de compoziţie, actual, credibil, modern.
Muzicalitatea interioară a piesei este completată de muzica lui Alexander Bălănescu, inspirată, pe care personajele ajung să danseze, să plângă, să trăiască scene dramatice, când nu înţeleg că timpul nu mai are răbdare (emoţionantă scena cu jucăriile de la început sau cea de rămas bun din final, dar şi altele).
Spectacolul Livada de vişini de la TNB (premiera în aprilie, 2010), regizat de Felix Alexa, poate fi înscris fără ezitare în seria unor montări de succes, realizate de-a lungul vremii de regizori de prestigiu, ca Lucian Pintilie, Giorgio Strehler, Gheorghe Harag, Otomar Krejca, Andrei Şerban, Vlad Mugur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu