marți, 31 mai 2011

GALA TÂNĂRULUI ACTOR „HOP!”

UNITER, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Primăria Municipiului Mangalia în parteneriat cu TVR Cultural, Consiliul Judeţean Constanţa şi Fundaţia Fantasio organizează în perioada 30 august – 4 septembrie 2011 „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, ediţia a XIV-a, la Mangalia.


GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic de stat şi particular.La fel ca în ediţiile precedente, tema Galei este subordonată ideii de „ALTERITATE”. În acest spirit, concurenţilor li se propune să prezinte în programul lor o pledoarie, demonstrând că şansa convieţuirii o dau dialogul, toleranţa, acceptarea celuilalt.


Se pot înscrie actori care au absolvit facultatea, începând cu promoţia 2007. Cei care întrunesc aceste condiţii se pot înscrie ca interpreţi cu recitaluri individuale (one man/woman show) de până la 15 minute sau ca interpreţi în cadrul unor spectacole cu piese scurte – maximum 45 de minute – care să nu depăşească 10 personaje. Textul probei individuale obligatorii pentru cei rămaşi în concursul final va fi anunţatla o dată ulterioară.
Candidaţii trebuie să se prezinte la înscriere cu un curriculum vitae, o fotografie
(portret, rezoluţie 300 dpi), o motivaţie şi titlul textului ales. Înscrierea se poate face şi prin e-mail. Pentru concurenţii la secţiunea GRUP este obligatorie şi fişa tehnică a piesei înscrise în concurs. Data limită de înscriere este de 3 iulie 2011. Înscrierile se vor face la UNITER, str. George Enescu nr.2-4, Bucureşti, tel: 021 315 36 36/ 021 313 42 78/ 021 311 32 14; fax: 021 312 09 13; e-mail: doina@uniter.ro. Preselecţia va avea loc la Bucureşti, în zilele de 14 şi 15 iulie.

UNITER

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

contact

criticdeteatru la gmail punct com

caută