După spectacolul Doi pe o bancă de la sfârşit de august (premiera, în curând), Teatrul Metropolis, propune publicului la început de septembrie un spectacol atractiv, Love stories (Labiritul) de Radu F. Alexandru, text premiat de juriul UNITER ca fiind „Cea mai bună piesă a anului 2010”. Piesa vorbeşte despre relaţiile de cuplu, analizate la nivelul a două generaţii (părinţi şi copii), despre dispariţia pasiunii şi a armoniei dintre parteneri etc.
Pe un astfel de scenariu, ce ar fi putut fi mai bun, în decorul inspirat al Liei Dogaru, actorii dau consistenţă unor personaje realiste. Dana (Maia Morgenstern) este o mamă pisăloagă şi o soţie frigidă; (Cristian) Mircea Rusu e un tată rezonabil şi un soţ mult prea iubitor cu o femeie rece şi veşnic pusă pe ceartă, sfârşind într-un accident de maşină; Giulia (Diana Cavallioti) e o fostă lesbiană, convertită din curiozitate la o căsătorie cu un bărbat, având împreună şi un copil; Dan (Alexandru Pavel) este un tânăr soţ şi tată, derutat de comportamentul soţiei. Dialogurile au nerv şi captează atenţia.
Regia lui Claudiu Goga optează pentru secvenţialitate şi pentru cupluri de personaje în scenă, în orice combinaţie, adâncind relaţiile dintre acestea. Autorul dramatic ca personaj (Emil Hurezeanu, în proiecţie video) îşi explicitează arta scrisului şi opţiunea pentru personaje ce ar putea constitui cazuri de psihologie clinică.
Alexandru Pavel, Diana Cavallioti
(Foto: Maria Ştefănescu)
(Foto: Maria Ştefănescu)
Spectacolul merită văzut pentru interpretările actoriceşti şi pentru problematica abordată: pledoaria pentru tandreţe. Premiera oficială va fi în luna noiembrie, numită „Luna premierelor”de Teatrul Metropolis, care va sărbători astfel împlinirea a 4 ani de existenţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu