Proiectul „Comedia ţine la tineri” şi-a deschis cea de-a V-a ediţie cu premiera Capcana timpului, o prelucrare a tinerei regizoare Gabriela Dumitru după o idee a prestigiosului actor şi scenarist de commedia dell’arte, Flaminio Sala.
Câteva personaje se învârtesc într-un şi pe lângă un ceas cuc (scenografia Nermine Said) şi intră într-un joc frumos ce devine o poveste cu peripeţii. Spectacolul reconstruieşte biografii ale unor tipuri de personaje, plimbate cu succes prin teatrul lumii: bătrânul avar, fiica lui de măritat, pretendenţii.
Foto: InLowLight
S-au creat chiar trasee teatrale de-a lungul vremii. De pildă,un astfel de model a urmat probabil Carlo Goldoni în piesa La vedova scaltra, preluat de Michel Théodore Leclercq în proverbul teatral La Sapho de Quimpercorentin, transformat de Costache Negruzzi în Muza de la Burdujăni, reprelucrat de Nicolae Istrati în Babilonia românească. Deşi numărul, scopul şi originea pretendenţilor variază, odată cu intenţia autorilor, canavaua rămâne, transcende timpul şi îşi păstrează succesul şi complicitatea cu publicul.
O dovadă este şi spectacolul de la Comedie, care îmbină cu succes elementele commediei dell’arte cu cele ale secolului prezent, într-o simbioză demnă de atenţia celui mai pretenţios specialist. O lume de altădată, cu mişcări descompuse cu încetinitorul, ce devoalează gesturi, atitudini (un exemplu este momentul de tandreţe paternă, când tatăl mângâie fata pe cap), seamănă cu lumea noastră, iar mişcările capătă viteza familiară spectatorului de azi şi captează atenţia sălii.
Foto: InLowLight
Scrisoarea, element teatral ce a făcut istorie, valabil în orice fel de piesă, complică aici firul dramatic cu noi situaţii. Cei trei pretendenţi, lipsiţi de curajul de a-i declara verbal amor Colombinei, găsesc cu cale să-i trimită scrisori.
Arlechino (Dragoş Huluba oferă o nouă probă de excelenţă, glisând convingător între registre coregrafice şi verbale, ducând cu sine hazul) nu ştie carte şi-l roagă pe Căpitanul Balamuc să scrie. Acesta (Sandu Pop, cu obişnuita siguranţă de sine, se reinventează cu fiecare rol), profitând de ignoranţa celuilalt, scrie o scrisoare a sa. Interferenţa registrelor lingvistice creează invariabil comic, iar scenariul o foloseşte din plin: Arlechino, mort de foame, îşi dictează sentimentele într-un stil culinar, comparându-şi iubita cu o acadea, o plăcinţică ş. a., în timp ce ofiţerul demagog îl adoptă pe cel militar (gură de tun, mitraliere ş. a.), lăudându-şi spada ce-i va fi aparţinând lui Hector, pentru ca finalul secvenţei să fie subminat de un comentariu sportiv, generator de comic savuros.
Foto: InLowLight
Ignorantul Arlechino mai este păcălit odată de poetul Don Sufleţel Inspirat (Daniel Iordan, o prezenţă de impact în spectacol, cu o interpretare bine stăpânită, potenţându-şi maximal personajul), care, într-un moment de neatenţie a interlocutorului, înlocuieşte scrisoarea, scrisă „Acum o vreme şi ceva / Întins la mine pe sofa”, sub pretextul corectării ei (cu „miau legat”, „catarâmă”, „ocii tăi” ş. a., secvenţa capătă un haz nebun). Colombina (Gloria Găitan, foarte în rol) citeşte scrisoarea în prezenţa celor trei, numai că ea e îndrăgostită de Leonardo da Vinci, căruia îi scrie…
Pentru a avea succes la mâna fetei, cei trei pretendenţi sfârşesc prin a se alia, fac planuri (cu deghizare şi scenariu), ce eşuează după ce ajunseseră foarte aproape de a-l convinge pe avarul Cucu, tatăl fetei (Adrian Ciobanu, cu o interpretare fără cusur). Cele două momente de teatru în teatru, sunt frumos construite şi impecabil integrate în ansamblul spectacolului. După o întreagă desfăşurare de forţe şi energie, Colombina rămâne cu Arlechino.
Foto: InLowLight
O distribuţie bună, îmbrăcată în costume foarte expresive, cu un joc sincronizat, argumentat, coerent, o viziune regizorală proaspătă, un scenariu atent, folosind teatrul de obiecte şi ajutat de o muzică de o comică adecvare (Andrei Petre-Tatu) creează o comedie densă, de succes ce are toate şansele să facă multe reprezentaţii cu săli pline şi meritul de fi selecţionată în orice festival. O poveste de dragoste coboară dintr-un ceas cu cuc în faţa spectatorilor. Nimic forţat, nimic vulgar, nimic aiuristic sub pretextul experimentului. Doar teatru pur. Şi foarte mult râs. Nimic în plus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu