Uniunea Teatrală din România – UNITER anunţă că Ediţia 2010 a Concursului de dramaturgie Cea mai bună piesă românească a anului primeşte piese de teatru pentru înscrierea în competiţie până la data de 15 ianuarie 2011 (data poştei).
Autorii vor trimite piesele dactilografiate, într-un singur exemplar, nesemnate, cu un motto scurt pe pagina de titlu, însoţite de un plic închis în care vor fi precizate datele de identificare ale autorului (nume, adresă, telefon, e-mail). Acelaşi motto de pe pagina de titlu a piesei va fi înscris şi pe plicul cu datele de identificare.
Adresa poştală pentru înscrierea pieselor: Str. George Enescu 2-4, sector 1, Bucureşti, cod poştal 010305, cu menţiunea „Pentru Concursul Cea mai bună piesă românească a anului 2010”.
Înscrierea se poate face şi direct la Secretariatul UNITER.
Nu se primesc în concurs piese scurte (într-un act), dramatizări, piese publicate sau reprezentate public. Textele înscrise în concurs nu se înapoiază.
Juriul va anunţa piesa câştigătoare la sfârşitul lunii martie 2011, iar Editura UNITEXT o va publica într-un volum ce va fi lansat la Gala Premiilor UNITER (aprilie/mai 2011), moment în care va fi înmânat şi premiul.
Concursul, premiul şi tipărirea piesei câştigătoare sunt finanţate prin efortul şi sub egida Casei Regale a României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu