miercuri, 7 iulie 2010

Comunicat Teatrul Naţional din Timişoara

Avem plăcerea să anunţăm lansarea primului proiect de teatru în aer liber al Teatrului Naţional Timişoara. Este vorba despre reprezentaţia spectacolului Romeo şi Julieta din data de 17 iulie, ora 22, în Parcul Civic (parcul din jurul Sălii 2).

Prin acest proiect, Teatrul Naţional Timişoara intenţionează să exploateze oportunitatea pe care teatrul şi oraşul şi-o oferă reciproc în favoarea spectatorilor – fideli sau ocazionali – care au şansa de a „trăi” teatrul altfel, nemediat.

Natura urbană se va transforma pentru două ore în decorul de teatru ideal, iar Naţionalul timişorean va şterge, în acest mod, graniţele dintre public şi trecători, transformându-i pe cei din urmă în beneficiari direcţi ai performanţei teatrale – în spectatori. Accesul la evenimentul de sâmbătă, 17 iulie, ora 22, în parcul din faţa Sălii 2 este liber.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

contact

criticdeteatru la gmail punct com

caută