Între ultimele spectacole ale Teatrului Odeon, s-au aflat o premieră de substanţă, cea mai recentă, Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva de Jonas Gardell, un spectacol de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc (http://criticdeteatru.blogspot.com/2010/06/iadul-cu-irizatii-de-argint.html), şi o ultimă reprezentaţie (pentru că, potrivit unei declaraţii de presă, „moştenitoarea drepturilor pentru Eugène Ionesco refuză orice nouă producţie (reluarea sau continuarea unui spectacol) după texte de Eugène Ionesco, în regia domnului Alexandru Dabija”) a unui spectacol de excepţie, cu premiera în 2007, Ionesco – cinci piese scurte (http://www.teatrul-odeon.ro/spectacole/premiere/ionesco.html). Păstrând distribuţia odeonistă, Alexandru Dabija a construit şi varianta radiofonică a spectacolului (premiera, noiembrie 2008, proiect coordonat de Magda Duţu), pentru care a obţinut premiul UNITER.
Premierele acestei stagiuni, ofertante prin formula stilistică, regie şi distribuţii, participante la diverse festivaluri, vor putea fi văzute şi din toamnă: Pyramus & Thisbe 4 you, după William Shakespeare, regia Alexandru Dabija, un spectacol de o factură specială, cu premiul UNITER pentru regie (http://www.teatrul-odeon.ro/spectacole/premiere/pyramus.html), selecţionat pentru FNT 2010, În container de Constantin Cheianu,regia Cristian Ban, Câtă speranţă de Hanoch Levin, regia Radu Afrim şi Depeche Dance, în coregrafia lui Massimo Gerardi.
În afara celor cinci premiere, Teatrul Odeon a continuat şi în această stagiune derularea unor programe: Teatrul şi şcoala, odeon.art 5 – Zilele Culturii Israeliene, realizat în parteneriat cu Ambasada Israelului (octombrie 2009) şi ARTE 2 (American-Romanian Theatre Exchange), realizat în parteneriat cu Teatrul Lark din New York (mai 2010).
Directorul Teatrului Odeon, actriţa Dorina Lazăr a declarat: „Sunt foarte bucuroasă că stagiunea 2009-2010 a fost extrem de bogată în evenimente de succes. Sunt încântată că atât criticii de teatru cât şi publicul nostru au primit foarte bine toate producţiile noi, dar şi spectacolele-lectură din cadrul programului ARTE 2, în care am avut onoarea să-i avem ca invitaţi pe John Eisner, directorul Teatrului Lark din New York, dramaturgul şi directorul programului ARTE, Saviana Stănescu, precum şi pe faimoşii dramaturgi americani Arthur Kopit, Theresa Rebeck şi David Henry Hwang. Sper să vă avem alături de noi şi în stagiunea următoare.”
Stagiunea următoare se va deschide pe 17 septembrie cu trei spectacole în cadrul Zilelor Bucureştiului, prezentate cu intrare liberă în zilele de 17, 18 şi 19 septembrie.
În toamna acestui an, se va inaugura a doua sală a teatrului, format studio, cu premiera Blifat de Gabriel Pintilei, regia Alexandru Mihail, scenografia Laura Paraschiv, proiect câştigător al concursului "Tineri regizori – Texte contemporane". Va urma premiera Viaţa e vis de Calderon de la Barca, regia Dragoş Galgoţiu, decorul Vittorio Holtier, costumele Doina Levintza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu